Dormi linistit, romane. CNA sta de veghe

Ma gandeam si eu de ce au fost sanctionate emisiunile cu Dan Puric, emisiunile Eugeniei Voda, Marilenei Rotaru.
Si am inteles, pentru binele nostru o fac.
CNA vrea sa doarma linistit romanul, gandindu-se la divorturile si impacarile celebritatilor noastre, sau ghicind daca ar putea canta marele noastre cantarete altfel decat in chiloti, imbricate de exemplu?
Caci gandindu-te ca cei ce ne conduc sunt in majoritate hoti cu dosare penale si ne vand tara care si unde apuca, poti fi afectat emotional si te poti destepta, chiar ti-ar veni ideea nastrusnica sa fii condus mai bine de rege…

Cine si cum ne apara interesele

Intr-o emisiune difuzata la radio Dan Puric spunea  : “Dacă în România era într-adevăr un stat şi nu un cuib mafiotic”, “nu vorbim de şleahta asta de securişti care ne conduc”, “sistemul acesta de tip mafiot care paralizează dezvoltarea României este un cancer la nivel social”

Postul de radio a fost sanctionat,deoarece cna considera (cu aceasta ocazie si noi am aflat), ca avem un stat de drept, democratic.

Pentru sanctionare au votat Narcisa Iorga, Florin Gabrea, Lorand Turos, Monica Gubernat, Laura Georgescu, Cristina Trepcea, în timp ce Christian Mititelu şi Radu Călin Cristea au votat “împotriva” aplicării acestei sancţiuni.

Bravo lor,  celor ce nu sunt in banda de mafioti.

Si ce bine ca am vazut in carne si oase reprezentanti ai acestei enigmatice cna, de care tot auzeam, dar constiinta ii repartiza intr-un colt intunecat, unde nu se ajungea cu examinarea.

Acum stim si noi cine si cum ne apara interesele.

Vrei nu vrei bea Gheorghe gaz

Poporul nu vrea sa inteleaga ce bine li se face. In afara de faptul ca le vor da locuri de munca pentru ca sa-si poata plati taxele si impozitele, la robinet, in loc de apa vor primi absolut gratuit gaze.

Inainte de a urca sus nu isi dadea seama nici pontifexul,  caci, zice ca nu i-au spus mamuca si tatucul, ca el numai vroia sa faca pe invers decat zicea  nenea cel rau. Dar acum, cand s-a mai inaltat, iata ca vede mai bine cum ne poate ferici.

Celor ce nu vor sa-si inteleaga fericirea de buna voie si nu le ajuta nici  bataia, atunci cea mai buna metoda sunt amenzile. Ca daca nu ai cu ce le plati- mergi la parnaie.

He-he! Tanar, tanar, dar stie el metode. Nu degeaba l-a ales poporul.

Auritii

Auritii cu prorosiamontana ce s-au mai dezlantuit. Ma uit din cand in cand la Zmenta, imi place baiatul, ma binedispune. Dar inainte de orice filmulet sar indata cei pro si hai la spalat creierii. Mai ceva ca mister proper. Zici ca s-au luat la intrecere. Dar la tvr précis ca auritii l-au dat gata pe proper, caci de la o vreme, prin comparatie, chiar si acesta imi pare mai acceptabil.

Proiect de Referendum National

Proiect de Referendum Național

Acest proiect de Referendum a fost inițiat la 9 noiembrie 2013. Așteptăm, până în data de 30 noiembrie, propunerile voastre privind formulările punctelor sale. De la 1 decembrie 2013 acest proiect va fi finalizat și va căpăta viață. Vom organiza strângerea de semnături pentru acest Referendum, care urmează să aibă loc, potrivit proiectului, Sâmbătă, 22 februarie 2014.
Referendumul ar cuprinde mai multe propuneri, votanții urmând să decidă prin DA sau NU asupra fiecăreia tuturor, printr-un singur vot. Se pot adăuga alte puncte (așteptăm păreri).

1. Anularea actului abdicării Regelui Mihai, semnat în urma presiunilor bolșevice, și reînscăunarea sa (sau a succesorului său de drept), ca Rege al României, necondiționat, fără votul Parlamentului sau al Guvernului.
Aplicarea acestei hotărâri imediat, sub supravegherea Armatei Române.

2. Modificarea primului articol din Constituția României, după cum urmează:
Punctul unu să devină: ”România este regat ortodox, național, suveran și independent, unitar și indivizibil.” Excluderea punctului doi al acestui articol, care spune că forma de guvernământ a statului român este republica și a punctelor trei și patru, care fundamentează statul român pe libertatea cetățeanului și nu pe Voia Lui Dumnezeu.
Excluderea punctului doi al Articolului Doi din Constituția României, care spune că niciun grup și nicio persoană nu poate exercita suveranitatea în nume propriu, acest punct fiind antimonarhic.
Excluderea punctului doi din articolul cinci al Constituției României: ”Cetățenia română nu poate fi retrasă aceluia ce a dobândit-o prin naștere”.
Adăugarea punctului doi al primului articol din Constituție, după cum urmează: ”Dreptul de proprietate asupra oricărui bun mobil sau imobil în România este conferit exclusiv de cetățenia română”. Păstrarea pragului de participare pentru validarea unui referendum la 50% dintre cetățenii cu drept de vot. Aplicarea acestor hotărâri imediat, sub supravegherea Armatei Române.

3. Scoaterea în afara legii a tuturor organizațiilor de tip francmason din România, respectiv lojile francmasone, așa-zisele ordine cavalerești, cluburile transpolitice de influență politică, precum și a tuturor organizațiilor și societăților comerciale care au promovat legalizarea homosexualității și a căsătoriilor homosexuale sau au finanțat promovarea acestora.

Retragerea cetățeniei române, fără drept de redobândire, tuturor conducătorilor acestor structuri, la nivel local, județean, regional și național. Retragerea cetățeniei române, fără drept de redobândire, tuturor membrilor acestor structuri care nu își mărturisesc și reneagă apartenența la ele. Degradarea militară a tuturor ofițerilor Armatei Române care au participat la aceste structuri. Degradarea bisericească a tuturor preoților și ierarhilor care au participat la aceste structuri. Retragerea cetățeniei române, fără drept de redobândire, tuturor angajaților Ministerului de Interne și ai Ministerului Justiției care au participat la aceste structuri. Retragerea cetățeniei române, fără drept de redobândire, tuturor angajaților SRI, SIE și DIE care au participat la aceste structuri altfel decât în interes de serviciu.
Aplicarea acestei hotărâri imediat, sub supravegherea Armatei Române.

4. Interzicerea documentelor biometrice și a oricărui tip de tehnologie electronică atașată actelor, trupului sau minții unui cetățean român sau ale unui locuitor al României. Interzicerea codurilor de bare pe produsele comercializate în România și înlocuirea acestora cu prețurile respectivelor produse.

5. Constituirea unei Comisii pentru Vaccinare, care să stabilească exact vacinurile de care au nevoie copiii României. Aceste vaccinuri să nu aibă caracter obligatoriu, să fie produse în România și să nu conțină conservanți.

6. Constituirea unei Comisii de Cotrol Ortodox a Mass-Mediei (clasice și electornice) și a pieții de carte, formată din jurnaliști ortodocși și preoți ai Bisericii Ortodoxe Române, care să aibă dreptul de a amenda sau a scoate în afara legii societăți comerciale care se ocupă cu difuzarea de informație, artă și literatură și de a opri difuzarea produselor acestor societăți.

7. Interzicerea avorturilor.

8. Castrarea tuturor pedofililor, homosexualilor și violatorilor din România.

9. Neimpozitarea proprietăților pentru familiile care au o singură locuință, de mai puțin de o sută de metri pătrați construiți, și mai puțin de două hectare de teren per membru de familie. Neimpozitarea proprietății asupra unui automobil per conducător auto, dacă automobilul în cauză are un preț de producător de sub 10.000 Euro sau peste zece ani vechime. Garantarea prin lege a unui adăpost și a unui venit minim pentru toți cetățenii României și pentru toți copiii lor. Interdicția de a se pune ca garanție contractuală unica locuință a unei familii, în orice împrejurare și în fața oricui.

10. Exploatarea resurselor naturale și distribuirea resurselor energetice să fie exclusivitatea Statului Român, fără posibilitatea contractării unor intermediari.

11. Instituirea unui stagiu militar obligatoriu, pentru băieții cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani, de trei luni. Reîntemeierea Armatei Române pe fundamentul pregătirii militare. Modernizarea Armatei Române, prin aducerea dotărilor ei tehnice la zi. Interdicția prezenței personalului militar străin, a armelor și instalațiilor militare străine pe teritoriul României, altfel decât sub comanda directă a Armatei Române.

12. Verificarea tuturor creditelor contractate de România și a condițiilor în care s-au contractat aceste credite. Stabilirea vinovățiilor sau nevinovățiilor pe baza testului cu detectorul de minciuni și, dacă e cazul, tragerea la răspundere a celor vinovați sau/și anularea respectivelor contracte.

13. Dizolvarea Parlamentului, de îndată. Organizarea de noi alegeri legislative până la sfârșitul anului în care are loc acest Referendum. Retragerea dreptului de a mai candida sau a fi numiți în orice funcție de reprezentare politică, publică sau administrativă tuturor celor care se fac vinovați de acte de corupție, de trădare de patrie, de colaborare cu fosta Securitate sau de apartenență la organizații de tip francmason. Stabilirea acestor vinovății pe baza testului cu detectorul de minciuni. Reducerea numărului de parlamentari la trei sute, o sută de senatori și două sute de deputați. Reducerea locurilor parlamentare alocate din oficiu reprezentanților minorităților naționale la cinci locuri, acordate celor mai importante cinci minorități, în Camera Deputaților. Aplicarea acestor hotărâri imediat, sub supravegherea Armatei Române.

Vă rog să răspândiți acest proiect. Le mulțumesc celor care deja au contribuit la el și celor care sunt pe cale să o facă.

Doamne ajută!
Marius Ianuș

Numaratorii de gaini

Persoane fizice si IMMuri,

tot ce sta si tot ce misca-totul va fi impozitat.

Au inventat timbrul de mediu,

au marit taxele auto,

taxele pe case, terenuri, masini.

Tot nu le ajunge.

Vor impzoita tot ce vor gasi in gospodaria omului :

vitel, purcel, gasca, rata, albina.

Nu se stie daca se vor impozita si cele de companie-ca daca ii vine in minte taranului sa spuna ca oitele si magarul lui sunt animale de companie?

Partea buna e ca vor aparea noi locuri de munca: numaratori de gaini, porci, oi si amd.

Sau poate taxatorii le vor numara? Cine stie, vom vedea degraba.

politicamajoretelor.ro

Ponta se pare ca a invatat bunele maniere. Le foloseste, dar vrea sa fie clar, ca doar pana va trece puntea. Ca doar nu isi va calca el pe ambitii numai pentru binele tarii.
Parafrazand pe Herodot, acest neam ar fi de neinfrant daca ar avea o singura conducere si ar fi uniti in cuget, dar de asta sa nu va fie frica.
In cuget se unesc doar pentru poante pe scena politica. E o garantie ferma ca dupa alegeri vom fi condusi de majoreti si majorete.

Spiritul da forta, sa-i invatam!

Spunea cineva la stirile de dimineata ca nu se invata la scoala despre holocaust.
Dar despre ce invata ei la scoala?
Invata ei ca tara unde s-au nascut, fie ea si nu cea mai bogata, curata, civilizata, dar ca e de datoria lor sa o ingrijeasca, ca asta e mostenirea lor, cu bune si rele.Ca acesta e locul, poate unic ramas, unde sa fii roman nu e rusine.
Sau parca invata ei cum au reusit israelienii sa-si redobandeasca o bucata de pamat si s-o faca tara infloritoare? Si cat tin ei la ea? Cum fiecare centimetru de pamant cu jertfe omenesti e capatat?
Invata ei sa fie bucurosi ca au tara ? Si chiar daca in aceasta tara nu iti da nimeni fara spaga drepturile tale, macar nu te jigneste nimeni ca esti roman?
Invata ei ca daca ai drepturi legitime sa traiesti in alta tara, chiar daca acolo e cald, curat, toate sunt puse la cale si totul merge struna, toti iti vor arata cu degetul spre cocioaba ta parasita, neingrijita. Si ca acolo ei vor duce vesnica povara a tuturor greselilor savarsite de semenii lor?
Ii invata cineva ca daca vroia Dumnezeu sa se nasca intr-o tara aranjata, acolo se nasteau? Si ca odata cu greutatile, primim si binecucantarea, si rugaciunile miilor de sfinti, stiuti si nestiuti? Si ca nu plansul, spiritul da forta.
Sa-I invatam sa aiba dragoste unii pentru altii, ca suntem un neam, sa-si iubeasca pamantul sfintit de sangele stramosilor, sa lupte si sa munceasca pentru el, sa nu fie lasi si vor reusi sa-si faca tara ca afara.
Sa invatam de la israelieni ce inseamna sa nu ai tara si sa ne molipsim de spiritul lor de a o avea!

Tara suspendata

 

 Cu ce ii mai bucura demnitarii pe romani la inceput de toamna :

 

-se scumpeste tot : prima scumpire la 1 septembrie, urmatoarea la 15 (si tot asa)

 

-poate vor reusi sa ne ofere o noua suspendare, de data aceasta la solicitarea lui ionica si a lui felix (de ce nu s-ar face chiar pe banii lor?)

 

-e aprobat proiectul autostrazii suspendate (speram sa se gaseasca pentru ea un miliard si jumatate).

 

 

 

 

Si una dintre intrebarile prostesti : de ce socialistii europeni nu vor congresul lor la Bucuresti?