Mătuşa, motanul şi parada militară

 Antrenamentele pentru parada de 1Decembrie sunt in toi.

 De cîteva zile se aud fanfarele militare, urmate de toate categoriile de forţe ale Armatei Romane.

 De la Vîlcea cu SAGETA ALBASTRĂ iaraşi vine matuşa soţului meu.

 El i-a spus, că fără dînsa nu începe parada.

 Tanti Neti e patriarha(sau matriarha) familiei.

 Mătuşa e o doamnă de modă veche. Vara, fie călduraşi peste patruzeci, poarta ciorapi si pantofi cu toc, pălărie cu voal, niciodata nu-şi permite să pună mai presus comoditatea, decît eleganţa.

 Anul trecut a venit special pentru Parada Militară la Bucureşti. Este o mare patriotă şi păstrează pentru armată un sentiment deosebit, deoarece primul ei soţ şi dragoste a fost militar, a murit tînăr. În război s-a pierdut şi fratele ei mai mare.

 Era imbrăcată într-un mantou cu guler şi căciulă din vulpe argintie, manuşi asortate cu pantofii şi poşeta.

  Am scos şi noi de prin garderob tot ce aveam mai incomod din îmbrăcăminte, sarcofagele, cum le numeşte soţul meu, ca să ne asortăm cu mătuşa.

 Mici şi mari, eram gata cu toţii să mergem la paradă.

 Eram gata să ieşim, dar mătuşa nu îşi găsea căciula . Am inceput să căutăm . Nu era nicăieri.

 Am apelat la cei mici. Cu bucurie, toti trei ,s-au băgat pe sub paturi şi prin dulapuri. N-au găsit-o nici ei.

 Suspiciunile au căzut pînă la urmă pe mezina noastră, care era la vîrsta cea mai potrivită pentru şotii. I-am spus, ca nu putem merge la paradă, dacă nu vom găsi căciula.

 Atunci, şi-a adus aminte, că îl văzuse pe Degi, motanul nostru, cu o bucăţică de blană, ca gulerul mătuşei.

  Am tăbărît cu toţii în căsuţa motanului.

  Degi, este un motan respectabil, cu paşaport şi spaţiu locativ separat (în debara).

  A fost prins în flagrant.

 Chiar atunci reuşise să mai smulgă o bucătică din căciula mototolită.

 Soţul, amuzat şi pornit pe glume îi propunea matuşei diferite pălării,rătăcite prin casă.

 Toţi pufneau de rîs.

 Doar eu înţelegeam dramatismul situaţiei.

 Văzînd-o pe mătusa cu lacrimi în ochi, am luat repede un ac şi am început s-o încurajez, spunîndu-i, că mă pricep foarte bine să repar căciuli, încît o voi face mai bună decît nouă. 

 Am potrivit cu chiu cu vai bucaţelele de blană la loc, le-amagăţat cumva de căciulă.

 Arăta jalnic.  Am periat-o , i-am mai suflat cu toţii în blană,i-am aranjat-o pe cap şi am ieşi tînsfîrşit.

 Muzica fanfarelor şi-a făcut repede efectul. Mătuşa şi-a uitat supărarea, a uitat de caciulă, s-a emoţionat.

 -Bravo, soldaţi! Bravo, marinari!

 Trăiască Armata Romană!

 În jurul nostru au început să se adune reporteri şi televiziuni.

 Toată ziua căciula devastată de motan a tot apărut la televizor.

 După o ţuică mare, am auzit cum mătuşa îl probozea pe Degi.

 -Nu ţi-e ruşineţie , domnul Degi? Să mă vadă pe mine o tară întreagă cu căciula ruptă!

  Acest mic incident, cu mătuşa, motanul şi căciula a întrat în istoria familiei noastre însoţit de marea sărbătoare a Romaniei, de Parada Militară şi de acel an ferict, cînd eram o familie mare şi sărbătoream toţi împreună acest eveniment.

Anunțuri