Eroi cvasi necunoscuți. Despre eroul şi salvatorul Constanţei, Horia Agarici

Bucovina Profundă

agarici

Eroi cvasi necunoscuți

Despre eroul şi salvatorul Constanţei, Horia Agarici

Am pornit cu zâmbetul pe buze şi am terminat povestea în lacrimi.

Până astăzi am ştiut că „agarici” e un termen arhaic cu sens de suport, sprijin, ajutor. L-am întâlnit când eram mică, într-o carte veche. Îmi plăcea să îl folosesc simţindu-l familiar, prietenesc, însă vedeam pe zi ce trece în jurul meu că e considerat peiorativ. Aşa că am zis să dau o căutare.

Ignoranţa mea m-a înspăimântat. Povestea e extraordinară!

Legendarul Agarici Horia, care se trage dintr-o străveche familie moşierească moldovenească (sprijinitori la rândul lor faţă de contemporani), e un erou naţional!

A ţinut piept singur bombardierelor sovietice trimise să atace Portul Constanţa: Pe 22 iunie 1941, când România a întors armele împotriva Uniunii Sovietice, ziua declanșării Războiului pentru Reîntregirea Țării, escadrila de la Mamaia Sat a primit ordin să se deplaseze la Galaţi, pentru o misiune…

Vezi articolul original 278 de cuvinte mai mult

Reclame

Dilema

Am intalnit o fiinta umana superioara, probabil cea prevestita de Nietzsche, eliberata de morala de sclav crestin. Supraomul e insetat. Eu, una de rand, cu frica, rusine si dragoste cat incape(recunosc, ca nu prea multa) fata de tatal ceresc si semeni, cu drag i-as oferi apa din acea fantana, din care beau eu, dar ma tem de o reactie imprevizibila. Oare ce beau surhommii?

De la Dimitrie Cantemir citire

Baba Dochia isi scutura de cateva zile cojoacele. N-am reusit sa gasesc imagini cu stana de piatra dupa ‘’Descrierea Moldovei” de Dimitrie Cantemir. Va trebui sa cercetez la fata locului la vara, caci acum risc sa ma fac si eu legenda.

Iata aceasta descriere:

“Din vârful său, care se înalţă ca un turn, se prăvale un pârâu foarte limpede, ce se

năpusteşte cu mare larmă peste stânci abrupte şi se varsă în Tazlău. Drept în vârf se vede o statuie străveche,

înaltă de cinci coţi, înfăţişând, de nu mă înşel, o bătrână cu douăzeci de mioare, din a cărei parte firească

curge întruna un izvor.

Este anevoie de spus dacă natura a vrut să-şi arate, aici jocul sau dacă statuia a fost lucrată astfel de mâna

unui artist dibaci. Căci statuia nu stă pe nici o temelie, ci este crescută şi legată străns de celelalte stânci, dar

cu pântecele şi spatele slobode; şi chiar dacă ai vrea să crezi că încheieturile au fost umplute cu un var făcut

cu multă iscusinţă – şi noi bucuros am spune-o – asemenea descoperiri ale celor din vechime s-au pierdut cu

vremea, totuşi nu-ţi poţi închipui lesne în ce fel a fost adusă apa prin picior în partea firească, fiindcă nicăieri

împrejur nu se văd urmele vreunui izvor sau ale vreunei albii.”

Tot in capitolul al V lea am mai gasit o curiozitate:

“Se mai găseşte spre miazănoapte pe apa Ceremuşului, în colţul unde se întâlnesc hotarele Moldovei,

Lehiei şi Transilvaniei, un alt şir de munţi, numit de către locuitori Ineul, care nu se poate asemăna ca

înălţime cu Ceahlăul, dar este tot aşa de mirare printr-un joc ciudat care nu se mai vede nicăieri în altă parte.

Locuitorii adună roua ce cade de pe frunzele ierburilor înainte de răsăritul soarelui şi, după ce-au strâns-o

într-o oală, ei găsesc plutind deasupra apei un unt foarte bun, cu nimic deosebit de untul obişnuit, nici la

miros, nici la culoare, nici la gust. Lucrul acesta nu se petrece însă tot anul, ci numai în trei luni – martie,

aprilie şi mai; în celelalte ori prea umede, ori prea uscate, nu se mai întâmplă.

În untul acesta se află atâta putere de hrană, încât dacă turmele de oi sunt duse la păscut la munte în

această vreme a anului, după puţine zile se sufocă de prea multă grăsime; de aceea ciobanii, care ştiu aceasta

din faptă, îşi lasă turmele în acele luni la poalele muntelui”.

Oare are o baza reala istorisirea?

Autoportret

Daniel are 11 ani. Inmulteste in minte numere de trei cifre in cateva secunde, citeste carti de aventuri cate doua pe saptamana, dar are note proaste la  toate materiile, pana si la desen. El nu stie cine e Picasso si ce-mi place mie,  ca nici nu-i pasa. Nici de note, nici de Pablo. Omuletul e inca in lumea lui. Mai ramai acolo, Daniel, ca la iesire te asteapta patul lui Procust.