Firul din trecut

Pe la trei anișori am intrebat-o pe mama de ce ma punea să dorm pe masuța mașinei de cusut și după tablou, adică în spațiul dintre perete și tabloul, care atîrna înclinat. Mi-a spus că nu mă lăsa să dorm pe mașina de cusut, că doar mă infăsa pe acea măsută. Dar tabloul era deasupra pătucului meu. Și eu, adormind infăsată strîns, ca să am picioarele drepte, cum se făcea pe vremuri, cumva mi se părea că dorm în acel ungher după tablou. Asta e explicația mamei, dar mie, mi se părea că dormeam acolo.

Poate datorită uimirii mamei mele, căci nu putea să-mi spună nimeni, că uneori  mă infăsa pe acea măsută, mi-a rămas în memorie amintirea..

Și incă un vis, pe care îl visam cînd eram foarte mică aproape în fiecare noapte, unul și același. Vedeam în fața mea un fel de ghem cenușiu, cam cît o minge și din el se desprindea un fir. Nu era decît la o apucatură de mană, vroiam să-l prind. Fugeam, mergeam sau zburam, nu stiu, nu era nimic în jur, doar eu și ghemul. Dar el mereu se îndepărta de mine cu aceeași viteză, cu care eu mă mișcam după el. Nu avea nimic atractiv acel ghemotoc, dar nu știu de ce alergam să-l prind noapte de noapte. Cu cît creșteam, cu atăt îl visam mai rar și pe la șase, șapte ani a dispărut. Nu l-am prins acel fir niciodată, cu toate că era foarte aproape.

Am uitat pentru mulți ani acest vis, dar de la o vreme iar mi-l amintesc și mă agasează,  că nu am făcut un efort putin mai mare să-l prind.

Apologie credintei

Uneori cred ca stiu ceva. Pana nu apare cineva si-mi demonstreaza ca nu stiu nimic. Nu sunt atat de incapatanata ca Menon, ma las convinsa. Doar ca pe urma uit. Si iar mi se pare ca stiu. Mare lucru e credinta.

Eu cu mine

Insfarsit s-a instalat linistea pe pamant. Frumosul asternut alb a mai blocat miscarea si zgomotul. In pace  am ascultat slujba de sfintire a apei. In alti ani era foarte multa lume, stateam departe si nu auzeam aproape nimic. Astazi – rasfat, fara vant taios, fara imbulzeala.

Fulgii moi de zapada se asaza cuminti pe capetele noastre , rugaciunile isi fac loc treptat de la cuget spre inima, o incalzesc, eliberand-o de acumularile ordinare. Cateva clipe , doar cateva, n-am mai simtit  nimic in jurul meu, de parca m-am inaltat sus, unde nu ma mai atingea desertaciunea.  M-am simtit eliberata. A fost unul din cele mai frumoase momente din ultimii ani.

Nu demult am gasit in casa o sticluta cu aghiasma etichetata””de la sfintirea apartamentului””. Asta a fost treizeci de ani in urma. Am gustat-o. E limpede si buna. Nu am pastrat-o bineinteles pentru experimente. A ramas si s-a pierdut prin casa. Mi-am dat seama cat de putina importanta dam noi lucrurilor extraordinare.