Jurnal de voluntar

Beneficiara mea se numeste Leo. Mai precis doamna Solomon Leonida, dar ii place sa-i spun Leo. Are 82 de ani. Are probleme grave cu coloana si poarta un corset, care a costat-o peste trei mii de lei, dar care i l-au facut prea inalt si mai mult o incomodeaza decat o ajuta. Aproape nu se deplaseaza. Locuieste cu chirie in etajul de sub acoperis al unui bloc intr-o cameruta unde incape doar un pat si un scaun. Candva acestea erau camere pentru servitori.
VC-ul si dusul sunt in comun cu vecinul, brrr-foarte urate, apa numai rece. Dar insasi d.Leo e o persoana simpatica, luminoasa, cu zambetul pe buze. A prins privirea mea ingrijorata intr-o zi, caci trebuie sa va spun ca eu mereu intru putin cu frica pe culuarul intunecat si lung, temandu-ma sa-l intalnesc pe vecinul ei, care ii face necazuri,si mi-a spus ca dansa daca iese noaptea din camera nici lumina n-o aprinde.
-De ce n-o aprindeti, doamna Leo? N-am inteles eu.
-Pai ca e lumina. Acoperisul dispare, se deschde cerul si eu vad lumina si copacii infloriti.
Doamna Leo nu are copii, doar niste nepoti o viziteaza din cand in cand. Are in bloc o vecina, care o mai ajuta cand poate, ca e si ea batrana. Si mai vine o persoana care ii face curatenie. Eu o vizitez odata pe saptamana, ma straduiesc sa-i aduc o mancare calda, dulciuri, ce am si eu prin casa, ii fac cumparaturi de la piata sau magazin, aduc apa la bucatarioara ei mica, dar curatica, caci apa este doar la baie, stam de vorba o ora, doua.
Tema de discutii e doar Biblia, caci doamna Leo e pensionata de la 45 de ani si de atunci citeste sfanta scriptura zi si noapte, asa ca alte teme nu o prea intereseaza. Acum am inceput si eu s-o citesc mai des. Intelegem diferit, caci doamna Leo interpreteaza foarte original tainele Divine, dar eu ma conformez din politete.
Despre iesire undeva cu beneficiara mea cred ca e putin posibil acum, caci se deplaseaza foarte greu, dar cand se mai incalzeste o sa-i propun. Poate chiar la ceaiul organizat pentru beneficiari de Fundatia Principesa Margareta, in cadrul careia fac voluntariat.

De vorba cu cei mici

-Stii bunica, eu foarte usor pot sa ma transform intr-o paine, spune Eliza.
-Cum sa te transformi in paine?
-E foarte usor. O sa iau faina si o s-o torn in cap.
-Poate e mai bine sa te transformi intr-o sarmaluta? rade bunica.
-Cum o sa fac asta?
-Eu o sa-ti cumpar o varza…
-Stiu,stiu cum o sa fac. Sa-mi cumperi varza si orez si…
-Stai, stai. Poate mai bine sa te faci printesa? Cumparam o coronita frumoasa…
-Nu, bunica. Eu vreau sa fiu sarmalia.
-Bine, dar asta va fi alta data. Cand eu voi gati sarmale. Dar astazi eu am un pui in frigider, asa ca voi gati puiul.
-Pot sa vad si eu?
-Sigur, raspunde bunica bucuroasa sa-i distraga atentia de la ideile metamorfozice si scoate puiul din frigider.
Eliza se uita cu interes si intreaba:
-Dar eu nu vad ciocul puiului. Unde e ciocul?
-Apoi eu l-am cumparat fara cap. La magazin se vand fara cap…
-De ce se vinde fara cap? Nu vrea nimeni sa-l manance ca sa nu se uite in ochii lui?