Concluziile unui mic studiu a pietei de mobila din Bucuresti

 

Daca oricum am pierdut un car de vreme cautand mobila pentru fiica-mea, pot sa impartasesc concluziile cu cei interesati.

Deci : mobila de calitate cu dizain modern pentru adolescenti, tineret -in magazinele din Bucuresti nu exista.

Din lemn masiv gasesti numai mobila stil rococo, clasic, antic. Dar aceasta e foarte scumpa, costa lucrarea.

Ceva modern, functional(nu as avea nimic contra – sa fie si elegant) nu am vazut.

Mobila foarte multa, dar de proasta calitate, numai din PAL MELAMINAT, cu preturi destul de mari.

Mie mi-au placut niste dulapuri si comode din rasinoase la IKEA, dar nu i-au placut domnisoarei noastre, ca “sunt batranesti”.

Apropo cu batranetele. O intreb despre noua ei profa de romana, daca e tanara sau batrana.

“ O, zice , e batrana, cred ca are peste treizeci de ani..”

In schimb la IKEA mi-am cumparat scaune pliante pentru bucatarie dintr-un lemn foarte usor. Astea imi plac. Le ridic cu o mana!

CASA RUSU, era ultimul magazin,unde am intrat ieri seara, dupa cateva zile de cautari. Morti de oboseala, am hotarat sa cumparam o camera pentru adolescenti destul de draguta, dar din PAL. PALul acesta din cate am inteles e niste rumegus presat, inchegat intr-o substanta toxica si lipit cu niste placute pe dinafara. Ne-a costat 1.600 de lei.

Din partea casei – surpriza!  Sa ne alegem un cadou de 460 de lei.  Am ales, am platit, astept cu groaza sa vina de la Timisoara. Cu groaza, pentru ca ma gandesc la ea ca la o bomba chimica, care am de gand s-o bag copilului in camera. Dar copilul a intrat in varsta cand e greu sa te intelegi cu el, nu o mai pot lua de manuta si sa o duc unde vreau eu. Acum ma las eu dusa de dansa.

Pe vremuri in urss mobila romaneasca era visul homosovieticului. Noi nu faceam parte din nomenclatura, asa ca ne multumeam cu un dizain mai simplu. Dar imi placea sa admir la norocosii detinatori cate o masuta sau o comoda frumos lucrata. Cand ne-am mutat in Bucursti am vazut o multime de asemenea mobilier,  scos din apartamentele vecinilor pentru a fi schimbat cu… rumegus presat.  Dar modern.

Ma intreb de ce nu se poate face mobila din lemn cu acelasi dizain modern? Cine ii obliga pe mobilieri sa faca din lemn mai intai rumegus, pentru ca pe urma sa faca din el acel pal, si apoi din acel pal necajit, cu formaldehida lipit, sa faca patucuri de dormit?

Pentru dragii copilasi?!

Anunțuri

Oglinda din castel

Castelul Huniazilor impresioneaza prin aspectul sau maret. Cu turnuri, bastioane si donjonuri e o constructie impunatoare.

Sala Dietei pentru ceremonii si sala Cavalerilor pentru  receptii, ambele foarte grandioase, in stil gotic, cu coloane de marmura pe centru, care in partea de sus se despart si formeaza o anfilada de bolte arcuite.

Daca oricum cei bogati se imbulzesc la Balurile Vieneze, de ce nu s-ar putea organiza asemenea  baluri la Hunedoara? Castelul e intr-o stare foarte buna. Nu multe tari au asa constructii falnice. Si daca suntem printre cei care au-de ce sa nu profitam de asta?

In sala cu mobilier,adunat din castel, ma opresc in fata unui bufet,  vreau sa vad daca are vre-o inscriptie  carei epoci apartine.

Ridic privirea si dau ochi in ochi cu cineva.  Am realizat doar dupa o mica pauza ca era doar reflectarea fetei mele din oglinda ovala,  montata la nivelul capului. Nu-mi vedeam decat fata, care era a mea dar totusi era altfel decat m-am obisnuit sa ma recunosc. Tenul meu avea o nuanta aurie,  ochii reflectau mai multa lumina. Eram altfel. Parca faceam si eu parte din interier.

Cu greu m-am rupt de imaginea care ma atragea si am grabit pasul sa vad ce se merita de vazut, ca oglinda am eu si acasa.

Ghida povestea cu multa pasiune despre istoria si legendele palatului.  Imi place profesionismul si dragostea fata de ceea ce faci.

Acum peste o luna daca imi mai aduc aminte de maretul castel, sunt doar impresii generale. Doua imagini mi-au ramas reliefate. Cei trei turci prizonieri, cu cata speranta sapau ei in stanca fantana.  Au sapat timp de cinsprezece ani si au dat de apa.  Aceasta era conditia eliberarii lor.  Imi imaginez ce emotii, ce bucurie aveau. Se vedeau probabil la ei acasa, isi imaginau cum turcii lor dragi se vor mira, nu vor putea crede, ce bucurie va fi.  Si nu i-au eliberat. I-au omorat.

Ce inima dura avea aceasta aleasa,  rasfatata a destinului – Elizabeta. Caci daca poate mai aveau si alta vina in afara de a fi inamici, dupa cinsprezece ani de sapat in piatra e crestineste si omeneste sa-I fi iertat.

Si ma mai gandesc fara sa vreau la acea imagine din oglinda. Cu ale mele m-am certat. Cu toate ca poate nu ele sunt cele minciunoase…

Gura-casca

Nu voi incerca sa descriu splendoarea Valii Jiului, dar e greu a ma abtine sa spun ca am admirat-o si eu cat am putut din geamul autocarului, intorcand capul cand spre Valcan, cand spre Parang.

Nu ti-ar ajunge si o suta de ani ca sa mangai cu ochii pe indelete aceste minunate peisaje, sa afli cand, cine si cum a trait in aceste locuri, ce intamplari, evenimente le-au dat denumirile.

Merita odata in viata sa te obosesti ca sa vezi si castelul din Hunedoara. Mai ales ca am dat peste o ghida foarte buna. Cand am vazut-o nu mi-a facut o impresie placuta. Scunda, robusta, parul aluniu la radacini, dar cu urme de vopsea vinetie la capete, intre 25-30 de ani. La sfarsitul excursiei insa, o vedeam atat de frumoasa, ca ma uitam mai mult la dansa decat la castel ca sa inteleg de unde a aparut sarmul.

Printre altele am fost la Prislop, unde a trait parintele Arsenie Boca.

Acasa il simteam atat de aproape, citindu-i cartile si adresandu-ma in rugaciune. Dar aici ma simteam o gura-casca.

Nu, nu poti sa vii la parintele printre altele.

Si asta a fost sambata, 31 martie. Si era primavara.

Dar pe intai aprilie m-am trezit sus in munti si era din nou iarna si viscolea.

Soferul autocarului nu vroia sa riste sa coboare cu oameni si eu in pantofi si imbracata de primavara am facut cam sapte km prin viscol, in putin mai mult de o ora. Am cazut de doua ori, caci era foarte lunecos.

Dar m-am simtit fericita cand autocarul m-a ajuns si mi-a deschis larg usa in caldura sa primitoare.