Angoase si inspiratie

A mea, cea mai mica, pe la vreo doi ani mi-a infrumusetat tapetul  proastat lipit in camera ei cu o carioca neagra, cu mazgaleli groase, generoase, pe toata suprafata neacoperita de mobila, cat a ajuns ea de sus. Cand am intrebat-o de ce, mi-a spus ca noi, (adica eu cu taica-su), ne-am purtat urat cu dansa(poate o certasem pentu alta boacana, nu mai stiu), si ea era trista, ca a pictat si i-a trecut tristetea.

Apoi pe la 8-9 ani iar s-a intristat si si-a facut pe o jumatate de camera un colt cu marea, cu tot felul de pesti, scoici, barci si comori scufundate. Asta a fost la o mare tristete, caci isi dorea mult un animalut.

Au mai fost si tristeti mai mici care si-au lasat amprenta pe mobila, usi. E bine ca tristetile o gaseau deseori in fata oglinzii, astea se stergeau usor.

Acum e la un liceu de arte. Acolo ce nu-i bine-e ca trebuie sa pictezi tot timpul, nu numai la tristete.

Anunțuri