Pentru constiinta

Am gasit in CUVÂNTUL 3 din Invataturi folositoare de suflet de Avva Dorofei confirmarea unor ipoteze personale despre constiinta, cum si explicatie la un verset din Evanghelie. Sper sa mai fie de folos cuiva.

Dumnezeu când a fãcut pe om a sãdit întrânsul o dumnezeiascã scânteie de luminare, ca un cuget mai cãlduros si ca un cuvânt povãţuitor minţii omeneşti, ca sa deosebeascã binele de rãu. Aceasta este legea cea fireasca, ce se numeşte conştiinţã. Aşa Isaac sãpa puţurile pe care le astupau filistenii; acestei legi supunându-se patriarhii si toţi sfinţii, înainte de a se fi dat legea cea scrisã au plãcut lui Dumnezeu. Iar când s-a întunecat aceasta pentru pãcatele neascultãrii, atunci ne-a trebuit legea cea scrisa, ne-au trebuit sfinţii prooroci, ne-a trebuit însãşi venirea Mântuitorului nostru Hristos, ca sã o lumineze şi sã o învieze, ca sã aprindã iarãşi scânteia întunecatã din nepãzirea poruncilor.
Acum în mâna noastrã stã, fie sã oprim aceastã conştiinţã, fie sa o lãsãm sã strãluceascã şi sã ne lumineze de o vom asculta; pentru cã de ne zice: fã aceasta şi nu o ascultãm şi de ne mai îndeamnã sã nu o bãgãm în seamã, ci o trecem cu vederea, o înecãm si nu mai poate sã ne povãţuiascã din greutatea ce este asupra-ne. Cã fiind lipsiþi de luminarea ei, începem a vedea lucrurile toate întunecate, iar ea ajunge ca o apã tulbure in care nu-ţi mai poţi vedea faţa, iar noi nemaisimţind ce ne învaţã ea, ajungem sã credem ca nici nu o mai avem, ceea ce nu este cu putinţã, cãci nu existã cineva sã nu o aibã, fiind lucru dumnezeiesc, precum am zis. Conştiinţa niciodatã nu piere, ci pururi ne aduce aminte de ceea ce se cuvine sa facem, chiar dacã noi, nu o simţim, pentru cã nu o bãgam în seamã şi o cãlcãm, precum am zis.
Pentru aceasta proorocul plânge pe Efraim, zicând: a asuprit Efraim pe potrivnicul sãu şi a cãlcat judecata! Împotrivitor numind conştiinţa. De aceea zice si la Evanghelie: cautã de te împacã cu potrivnicul tãu degrabã, cât eşti cu el pe cale, ca sã nu te dea judecãţii, cã judecãtorul dându-te pe mâinile slugilor, te va pune la închisoare, de unde, adevãrul îţi zic, nu vei ieşi, pânã nu vei plãti şi cel din urmã bãnuţ. Oare de ce numeşte conştiinţa împotrivitor? Pentru cã se împotriveşte voii noastre celei rele, ne mustrã pentru ceea ce ni se cade sã facem şi nu facem, de aceea se numeşte împotrivitor şi porunceşte de asemenea zicând: cautã de te împacã cu potrivnicul tãu cât eşti pe drum. Drumul, precum zice marele Vasile, este lumea aceasta.
Sã ne sârguim dar, o fraţilor, sã ne împãcam cu conştiinţa, pânã suntem în aceastã lume! Sã nu o lãsãm sã ne mustre cu ceva, ci sã o ascultãm şi la cel mai mic lucru, pentru ca sã ştiţi, de la cele mai mici lucruri, cu nebãgare de seama şi cu cãlcarea, ajungi şi la cele mari. Când va începe cineva a zice: Ce este de voi grãi acest cuvânt? Ce este de voi gusta aceastã mâncare? Ce este de voi vedea acest lucru? Din ce este aceasta si din ce este aceea, ia obiceiul rãu, ajungând sã defaime si cele mai mari, si cele mai grele şi calcã ştiinţa lui. Astfel, puţin cate puţin, sporind cu rãutatea, se primejduieşte şi vine întru nesimţirea cea desãvârşitã. Drept aceea, sã luam aminte fraţilor, sã nu defãimãm nici faptele cele mici, ca sã nu se facã întru noi rea deprindere. Sã luam aminte sã pãzim faptele cele mici pânã sunt uşurele, ca sã nu se îngreueze; cã si faptele bune ca şi pãcatele, încep de mici ca sã se facã mari. De aceea ne porunceşte Domnul sã nu ne împotrivim conştiinţei noastre, ci sã ne împãcam cu ea, zicându-ne ca si cum ne-ar deştepta: vezi ce faci ticãloase, cautã de te împacã cu pârâşul tãu cât eşti pe cale cu dânsul, arãtându-ne si primejdia întru care ne poate aduce, zicând: ca sã nu te dea judecãţii, iar judecãtorul te va da slugilor şi te vor pune în temniţã, de unde adevãrul îţi zic, nu vei scãpa pânã ce nu vei plãti toatã datoria. Conştiinţa, precum am zis, şi acum ne mustrã, ori la bine ori la rãu şi ne aratã ce trebuie sã facem şi ce sã nu facem. Dar tot ea ne va fi pârâş în veacul cel viitor. De aceea zice: ca sã nu te dea judecãtorului si celelalte.
Paza conştiinţei este de trei feluri: faţã de Dumnezeu, faţã de vecinul sãu şi faţã de cele materialnice.
Faţã de Dumnezeu, nedefãimând poruncile Lui şi a te pãzi sã nu faci nimic din cele ce nu te vede nimeni sau nu te opreşte cineva a face şi nici a face pe ascuns ceva împotriva, numai din conştiinţa ta faţã de Dumnezeu.
Faţã de vecin o pãzim când nici facem, nici grãim, nici cu chipul însemnãm, nici cu vederea pricinuim ceva din cele ce ştim cã scârbesc sau smintesc pe vecin, cã şi chipul şi vederea de multe ori sminteşte pe vecin. Chiar şi de cele ce ştii cã pot sã dea bãnuialã cã le faci înadins ca sã pricinuiascã smintealã şi scârbã vecinului, sã te pãzeşti a le face. Aceasta este a pãzi conştiinţa cãtre vecin.
Iar paza conştiinţei faţã de cele materiale o avem când chiar lucrurile noastre nu le întrebuinţãm rãu, adicã nu lãsam sã se risipeascã ceva in zadar, nici sã se cheltuiascã în deşert şi nici sã se strice din nebãgare de seama, ci purtãm grijã de ele cu luare aminte ca sa le pãstrãm şi sã le ferim; precum a zice de pildã: poate cineva sã poarte cãmaşã nespãlatã douã sãptãmâni, sau trei, sau şi o lunã, iar el o spalã adesea şi mai înainte de vreme; sau întinde haina sa la soare si nu mai poartã grijã sã o ia, ci o arde soarele, şi în loc sã-i ţinã alte cinci luni sau şi mai mult, se stricã curând. De asemenea şi la aşternut. Cineva poate sã-şi împlineascã trebuinţa şi cu un acoperãmânt de rând, totuşi nu se mulţumeşte, ci cautã sã aibã aşternut mai bun; sau are vreun covoraş de lânã şi cautã sã-l schimbe ca sã ia unul mai nou sau mai frumos; îşi poate împlini nevoia şi cu un acoperãmânt cum s-ar întâmpla, dar nu se mulţumeşte cu acela, ci cere mai bun şi se gâlceveşte daca nu i se dã, începând a rãbufni cãtre fratele sãu şi a zice: pentru ce cutare are aceasta si eu n-am? (unul ca acesta este departe de vieţuirea cãlugãreascã). Tot aşa şi la bucate. Poate cineva trãi şi cu puţinã varzã, cu legume sau puţine mãsline; totuşi nu vrea, ci cere alte bucate mai dulci sau mai scumpe.
Acestea toate şi altele asemenea sunt împotriva pãzirii conştiinţei faţã de cele materialnice. De aceea pãrinţii noştri zic cã nu se cade cãlugãrului a-şi lãsa conştiinţa sã-i fie mustratã de vreun lucru. Deci, fraţilor mei, sã luam aminte pururi si sã ne pãzim de toate rãutãţile acestea, ca sã nu cãdem în primejdia ce ne-a spus-o Domnul nostru mai înainte, precum v-am arãtat.
Al cãrui dar şi mila sa ne învredniceascã a asculta şi pãzi toate acestea, ca sa nu fie cuvintelor Pãrinţilor noştri spre osânda noastrã. Cãruia se cuvine slava şi puterea în veci, Amin!

Anunțuri