Jurnal de voluntar

Beneficiara mea se numeste Leo. Mai precis doamna Solomon Leonida, dar ii place sa-i spun Leo. Are 82 de ani. Are probleme grave cu coloana si poarta un corset, care a costat-o peste trei mii de lei, dar care i l-au facut prea inalt si mai mult o incomodeaza decat o ajuta. Aproape nu se deplaseaza. Locuieste cu chirie in etajul de sub acoperis al unui bloc intr-o cameruta unde incape doar un pat si un scaun. Candva acestea erau camere pentru servitori.
VC-ul si dusul sunt in comun cu vecinul, brrr-foarte urate, apa numai rece. Dar insasi d.Leo e o persoana simpatica, luminoasa, cu zambetul pe buze. A prins privirea mea ingrijorata intr-o zi, caci trebuie sa va spun ca eu mereu intru putin cu frica pe culuarul intunecat si lung, temandu-ma sa-l intalnesc pe vecinul ei, care ii face necazuri,si mi-a spus ca dansa daca iese noaptea din camera nici lumina n-o aprinde.
-De ce n-o aprindeti, doamna Leo? N-am inteles eu.
-Pai ca e lumina. Acoperisul dispare, se deschde cerul si eu vad lumina si copacii infloriti.
Doamna Leo nu are copii, doar niste nepoti o viziteaza din cand in cand. Are in bloc o vecina, care o mai ajuta cand poate, ca e si ea batrana. Si mai vine o persoana care ii face curatenie. Eu o vizitez odata pe saptamana, ma straduiesc sa-i aduc o mancare calda, dulciuri, ce am si eu prin casa, ii fac cumparaturi de la piata sau magazin, aduc apa la bucatarioara ei mica, dar curatica, caci apa este doar la baie, stam de vorba o ora, doua.
Tema de discutii e doar Biblia, caci doamna Leo e pensionata de la 45 de ani si de atunci citeste sfanta scriptura zi si noapte, asa ca alte teme nu o prea intereseaza. Acum am inceput si eu s-o citesc mai des. Intelegem diferit, caci doamna Leo interpreteaza foarte original tainele Divine, dar eu ma conformez din politete.
Despre iesire undeva cu beneficiara mea cred ca e putin posibil acum, caci se deplaseaza foarte greu, dar cand se mai incalzeste o sa-i propun. Poate chiar la ceaiul organizat pentru beneficiari de Fundatia Principesa Margareta, in cadrul careia fac voluntariat.

Anunțuri

Jurnal de voluntar(4)

Partea a patra si posibil ultima. Iata raspunsul:

„Am primit mesajul dumneavoastra si l-am inaintat colegului meu, –– ––escu care va va contacta in vederea discutarii posibilitatii de voluntariat.

O zi buna”

 Analogic si cu biblioteca. De la secretariat au trimis solicitarea mea la resurse umane si  … de atunci au trecut doua saptamani.

Cred ca nu voi mai insista, cu toate ca mi-au starnit curiozitatea.

Jurnal de voluntar

Ultimii ani simt inutilitatea existentei mele caldicele. Toate proiectele cele mari, realizate si ne, au ramas in primele aproape trei sferturi ale vietii(daca sa luam speranta medie de viata in Romania la femei de 77,1 ani).  Copiii crescuti, cat de cat aranjati. A mea cea mica nu mai e asa de mica, abia asteapta sa ma duc deacasa, sa stea nederanjata la calculator. Sanse sa ma angajez la serviciu nu prea sunt dupa doi de cinci.

De vreun an ma tot bantuie gandul sa fac voluntariat. Sigur poti gasi ocazional activitati unde se cere, dar mie,  pentru a ma mobiliza, a ma scoate din pasivitatea foarte convenabila,  imi trebuie un angajament, sa dau o promisiune, altfel nu fac nimic bun nici pentru mine insami.  . Cel mai greu  a fost  primul pas.

L-am facut, am contactat o asociatie de voluntariat(o las anonima pana imi voi face o impresie clara despre). Le-am trimis SVul si am fost chemata la interviu.

Nu fara emotii mi-am ales tinuta cum mi se parea mai potrivit, in culori galben mustar si o esarfa  verde smaragdin cu flori galben aurii.  Mi-am aranjat parul, mi-am albit dintii cu bicarbonat , cum recomanda retetele naturiste, chiar m-am machiat usor(ce nu fac decat la mari evenimente).

Am iesit cu mult timp inainte de ora stabilita, sa nu intarzii cumva, fiind zona necunoscuta mie. Am venit cu douazeci de minute mai devreme, dar am mai hoinarit , ca sa nu deranjez oamenii poate ocupati cu alte treburi. Timpul era minunat, aleea de tei m-a plouat cu frunze  de culoarea  esarfei.

Am o obsesie cu aceasta ploaie de frunze, vreau s-o imortalizez cumva, dar mereu nu am ce-mi trebuie la locul si timpul potrivit. Odata , demult am facut toamna o poza cu fiica-mea la gradina botanica. Aveam fiecare cate un buchet mare de frunze, care erau asternute peste tot. I- am propus fiicei mele sa le arunce in sus si i-am facut o poza. Am prins in cadru doar cateva, dar a iesit buna de tot.

Fix la ora stabilita stateam la usa asociatiei si ascultam scuzele unui domn simpatic din partea doamnei care trebuia sa ma primeasca. Doamna a fost nevoita sa plece de urgenta, dar l-a rugat pe colegul sau din personalul asociatiei sa se ocupe de mine. Bine. Doar ca a uitat sa-i lase SV-iul meu, asa ca i-am povestit si domnului cine sunt, de unude si de ce. M-a intrebat ce activitati as prefera, ca au doua programe, una cu varstnici, alta cu copii. Daca cu copiii, atunci va trebui sa merg la alt sediu, unde se afla si centrul pentru copii defavorizati. Daca vreau sa ajut varstnici- ma vor contacta, dar intai trebuie sa-mi fac cazier la politie. Cam dezamagita am luat drumul spre politie. Acolo mi-au spus sa merg la trezorerie sa platesc o taxa de zece lei si la posta sa iau timbre de doi lei, sa vin cu astea achitate si alte acte-original si copii . Franta de oboseala m-am intors acasa.

Astazi ploua cu ploaie  si ma dor rau picioarele, ca am facut ieri vre-o trei km pe jos. Am fost cu fiica-mea la muzica, am trimis-o la scoala.O sa le fac la ai mei o mancare din fuga si abia astept sa deschid niste articole ce le-am scris de pe net in kindle al meu, cu care m-am obisnuit si imi place ca nu trebuie sa caut ochelarii pentru citire, noaptea n-ai nevoie de lumina.

Ma tot sacaie un gand sa aflu unde e acea trezorerie a sectorului nostru, dar alte ganduri, mai viclene, imi aduc multe argumente sa nu.

Asta e pe ziua de azi. Maine nu stiu ce va urma.  Se duce o lupta undeva in adancurile constiintei mele.

Va urma, sper.