Concluziile unui mic studiu a pietei de mobila din Bucuresti

 

Daca oricum am pierdut un car de vreme cautand mobila pentru fiica-mea, pot sa impartasesc concluziile cu cei interesati.

Deci : mobila de calitate cu dizain modern pentru adolescenti, tineret -in magazinele din Bucuresti nu exista.

Din lemn masiv gasesti numai mobila stil rococo, clasic, antic. Dar aceasta e foarte scumpa, costa lucrarea.

Ceva modern, functional(nu as avea nimic contra – sa fie si elegant) nu am vazut.

Mobila foarte multa, dar de proasta calitate, numai din PAL MELAMINAT, cu preturi destul de mari.

Mie mi-au placut niste dulapuri si comode din rasinoase la IKEA, dar nu i-au placut domnisoarei noastre, ca “sunt batranesti”.

Apropo cu batranetele. O intreb despre noua ei profa de romana, daca e tanara sau batrana.

“ O, zice , e batrana, cred ca are peste treizeci de ani..”

In schimb la IKEA mi-am cumparat scaune pliante pentru bucatarie dintr-un lemn foarte usor. Astea imi plac. Le ridic cu o mana!

CASA RUSU, era ultimul magazin,unde am intrat ieri seara, dupa cateva zile de cautari. Morti de oboseala, am hotarat sa cumparam o camera pentru adolescenti destul de draguta, dar din PAL. PALul acesta din cate am inteles e niste rumegus presat, inchegat intr-o substanta toxica si lipit cu niste placute pe dinafara. Ne-a costat 1.600 de lei.

Din partea casei – surpriza!  Sa ne alegem un cadou de 460 de lei.  Am ales, am platit, astept cu groaza sa vina de la Timisoara. Cu groaza, pentru ca ma gandesc la ea ca la o bomba chimica, care am de gand s-o bag copilului in camera. Dar copilul a intrat in varsta cand e greu sa te intelegi cu el, nu o mai pot lua de manuta si sa o duc unde vreau eu. Acum ma las eu dusa de dansa.

Pe vremuri in urss mobila romaneasca era visul homosovieticului. Noi nu faceam parte din nomenclatura, asa ca ne multumeam cu un dizain mai simplu. Dar imi placea sa admir la norocosii detinatori cate o masuta sau o comoda frumos lucrata. Cand ne-am mutat in Bucursti am vazut o multime de asemenea mobilier,  scos din apartamentele vecinilor pentru a fi schimbat cu… rumegus presat.  Dar modern.

Ma intreb de ce nu se poate face mobila din lemn cu acelasi dizain modern? Cine ii obliga pe mobilieri sa faca din lemn mai intai rumegus, pentru ca pe urma sa faca din el acel pal, si apoi din acel pal necajit, cu formaldehida lipit, sa faca patucuri de dormit?

Pentru dragii copilasi?!

Nas ol

Ceva vreme in urma ne intorceam din oras cu fiica-mea. Eram aproape de casa, cand s-a oprit langa noi un taxi. Din el a coborat o prietena de-a Cristinei cu mama sa. Fetele s-au cuprins bucuroase. Se cunosc de cand erau mici si se jucau in parculetul de langa bloc.

-Tu de unde vii? O intreaba fiica- mea.

-Am stat in spital, am fost racita.

-Tu ce, pentru o simpla raceala ai stat in spital?

-Nu e simpla, am avut si febra.

-Irina, sa nu te mai duci la spital niciodata cu asa prostii. Tu nu vezi la televizor cum ii lecuiesc acolo pe copii? Mai bea si tu niste ceaiuri cu zmeura sau cu miere, mananca mai multa ceapa si usturoi, ca acestea omoara virusii, spuse ea cu convingere, tinand-o de ambele maini si uitandu-se la dansa ca la cineva care s-a expus unui mare pericol din prostie, dar care a scapat ca prin minune.

Eu cu mama fetitei am schimbat cate un zambet.

A mea observa ca zambim si intelese ca nu e luata in serios.

-Doamna Mateescu, nu radeti, ca eu am vazut cu ochii mei la televizor cum lecuiesc acolo. Te lecuiesc pana te omoara si te trimit acasa intr-un cufar de lemn.

Pe mine ma umfla rasul, dar vazand ca doamna Mateescu face ochi mari, mi-a venit in minte o informatie care pana la acel moment nu prezenta interes pentru mine, ca mama unei fetite cu care se joaca des in parc, e doctorita. Ma-am simtit obligata sa dau o explicatie:

-Probabil mai prinde cate o stire de la televizor si si-a format o parere… Televiziunile astea nu arata altceva, decat ce e rau…

Am intrebat-o pe fiica-mea cum numai ne-am despartit de Irina si mama ei daca are vreo prietena a carei mama e doctorita.

-Da, raspunse, mama Sabinei. De ce ai intrebat?

-Sper sa nu-i povestesti si ei aceste grozavii.

-A,nu. Ea nu mai locuieste aici. A plecat cu familia in Canada vara trecuta.

Ieri s-a intors de la Targoviste, unde a fost impreuna cu ansamblul de la Palatul Copiilor cu un concert.

Am intrebat-o cum a fost.

-Stii cum e atunci cand totul e foarte bine, dar totusi ceva nu te lasa sa te bucuri? Asa m-am simtit eu astazi.

-De ce?

-Din cauza nasului. Toata ziua mi-a curs nasul.

-Nasol.

-Anume, nas ol. Poate maine sa raman acasa, ma doare si gatul putin.

-Bine, dimineata o sa-i sun medicului nostru…

-Nu, nu-i suna, mai bine ma duc la scoala.

Atunci mi-am aduc aminte de doctori si de cufar. Dar domnisoara mea e speriata pe bune. Eu crezusem ca e sub impresia ultimelor stiri de prin spitalele romanesti si ii va trece. Argumentele pro-medicina la asemenea repulsie nu ma vor ajuta prea mult. Mai am eu si alte metode.

Dar prima-sa fac ceva cu televizorul. Imi parea ca stirile nu o intereseaza, dar acum o sa-l deschid doar noaptea tarziu, cand voi fi sigura ca doarme.