Ingerii din comoda

Ceva vreme in urma ma intreaba fiica-mea intr-o dimineata cine a locuit pana la noi in acest apartament. Intuitia imi spune ca nu e intamplatoare intrbarea.

-Au trait niste tineri.

-Tu i-ai vazut?

-Da, foarte draguti.

-Dar pana la ei, cine a mai trait?

-Din cate stiu o pereche de oameni in varsta, care au plecat in Germania la copiii lor. De ce te intereseaza?

-Am visat ca am gasit in sertarul din comoda aia mica din coridor un album cu poze, care apartinea celor, care au trait pana la noi in acest apartament.  Si pozele erau inspaimantatoare. Cu d… intelegi? Cu cel rau. Evita sa-i zica pe nume si ne interzice si noua. Are ea niste cunostinte bazate doar pe simturile ei proprii, care daca chiar nu stie sa le explice, e foarte concludenta prin credinta sa ca stie ceva ce nu stiu altii. Interesant e ca le-a dezvatat si pe prietenele sale sa-l pomeneasca.

-Nu e nimic acolo, eu am cercetat-o si am curatat-o din prima zi cand am intrat in apartament, am asigurat-o eu.

Uitasem de acest vis al ei, caci nu se lega de nimic in mintea mea. Sambata trecuta insa, fiind tinuta in casa de ploaia ce nu mai contenea am hotarat sa fac o curatenie generala si spre sfarsit am ajuns la comoda pomenita, unica mobila, ce am mostenit-o de la vechii proprietari. Comoda e foarte comoda, compacta, din lemn masiv, un lucru care il folosesti cu placere, dar caruia nu-i atragi prea multa atentie. Pun in el cheile, facturile, manusile, esarfele si umbrelele. Am scos tot din sertare, le-am sters de praf, am aranjat tot la loc. Cand am dat sa inchid sertarul de jos, se blocase. L-am scos cu totul sa vad ce i s-a intamplat. In spatele sertarului era un caiet cu spirala, cu o brosura in el.

I-am chemat pe ai mei sa-I intreb.

-Albumul, zice fiica-mea, e albumul care l-am visat.

Incep sa rasfoiesc caietul. E un curs de yoga, lectii si desene facute cu mana, cu ceacrele energetice. Nimic inspaimantator. Deshid si brosura.

“ Kriya yoga” se numeste. O rasfoiesc. Se descriu diferite tehnici pentru deschiderea centrilor spirituali. Pe o pagina aparte un articol incadrat in rama : “Modalitatea prin care poti contacta fiintele angelice”. Citesc pe sarite cum trebuie sa te asezi mai bine in fata unei icoane, la care trebuie sa te uiti intr-un mod special pana simti caldura, spui Tatal nostru de trei ori samd.

-Asa simplu iei si contactezi ingerii, zic eu. Devin suspicioasa cand se invoca ritualuri, care trebuie urmate pas cu pas in relatia cu Dumnezeu, sau cu ingerii sai.

-Nu erau ingeri, spune fiica-mea cu convingere. Cei care veneau la dansii nu erau ingeri. Eu i-am vazut, erau… ti-am spus cine erau. Foarte inspaimantatori. Nu are nici un pic de indoiala ca are legatura cu visul ei.

Le-am dus pe balcon, ca erau acolo in caiet niste telefoane, adrese, asa ca nu le pot arunca la intamplare, ar fi bine sa le dau pe foc cu prima ocazie. Poate cu primul gratar, cand se termina ploile.

Oglinda din castel

Castelul Huniazilor impresioneaza prin aspectul sau maret. Cu turnuri, bastioane si donjonuri e o constructie impunatoare.

Sala Dietei pentru ceremonii si sala Cavalerilor pentru  receptii, ambele foarte grandioase, in stil gotic, cu coloane de marmura pe centru, care in partea de sus se despart si formeaza o anfilada de bolte arcuite.

Daca oricum cei bogati se imbulzesc la Balurile Vieneze, de ce nu s-ar putea organiza asemenea  baluri la Hunedoara? Castelul e intr-o stare foarte buna. Nu multe tari au asa constructii falnice. Si daca suntem printre cei care au-de ce sa nu profitam de asta?

In sala cu mobilier,adunat din castel, ma opresc in fata unui bufet,  vreau sa vad daca are vre-o inscriptie  carei epoci apartine.

Ridic privirea si dau ochi in ochi cu cineva.  Am realizat doar dupa o mica pauza ca era doar reflectarea fetei mele din oglinda ovala,  montata la nivelul capului. Nu-mi vedeam decat fata, care era a mea dar totusi era altfel decat m-am obisnuit sa ma recunosc. Tenul meu avea o nuanta aurie,  ochii reflectau mai multa lumina. Eram altfel. Parca faceam si eu parte din interier.

Cu greu m-am rupt de imaginea care ma atragea si am grabit pasul sa vad ce se merita de vazut, ca oglinda am eu si acasa.

Ghida povestea cu multa pasiune despre istoria si legendele palatului.  Imi place profesionismul si dragostea fata de ceea ce faci.

Acum peste o luna daca imi mai aduc aminte de maretul castel, sunt doar impresii generale. Doua imagini mi-au ramas reliefate. Cei trei turci prizonieri, cu cata speranta sapau ei in stanca fantana.  Au sapat timp de cinsprezece ani si au dat de apa.  Aceasta era conditia eliberarii lor.  Imi imaginez ce emotii, ce bucurie aveau. Se vedeau probabil la ei acasa, isi imaginau cum turcii lor dragi se vor mira, nu vor putea crede, ce bucurie va fi.  Si nu i-au eliberat. I-au omorat.

Ce inima dura avea aceasta aleasa,  rasfatata a destinului – Elizabeta. Caci daca poate mai aveau si alta vina in afara de a fi inamici, dupa cinsprezece ani de sapat in piatra e crestineste si omeneste sa-I fi iertat.

Si ma mai gandesc fara sa vreau la acea imagine din oglinda. Cu ale mele m-am certat. Cu toate ca poate nu ele sunt cele minciunoase…

In parc

In fata noastra merge o mamica cu un baietel neastamparat de vreo trei anisori. Piciul cum numai vede cate o pietricica,o ridica, fuge cu ea spre malul lacului si o arunca in apa.
-Vezi sa nu cazi in apa, aici e foarte adanc, poti sa te ineci, il previne maica-sa.
Pe malul lacului o pereche de indragostiti. Sunt de aceeasi statura, dar el mai pirpiriu, sta cu spatele spre lac. Ea mai robusta si pare mai experimentata, il cuprinde si il saruta focos pe cavalerul care o tine cu mainile de mjloc atat de nehotarat, parca ar tine o coala de hartie infasurata, pe care are grija sa n-o increteasca daca o strange mai tare.
Pustiul se opreste langa dansii, ii priveste atent si ii zice cavalerului:
-Vezi sa nu cazi in apa, poti sa te ineci,aici e foarte adanc.
In timpul acesta din partea opusa s-a apropiat si un mos ametit dea binelea. Tocmai a auzit cum asta mic il prevenea. S-a oprit sa dea si el un sfat:
-Auzi, domnita, da tu propteste-l de salcia aia mai bine si atunci inghesuieste-l cat poti.
Cativa trecatori incetinesc pasul ca sa vada finalul.
Baiatul roseste ca racul, dar domnisoara se preface ca nu aude.
Mosul, vazand ca in jur s-a aglomerat, scoate fesul sau visiniu cu dunji negre din cap si incepe sa-l intinda trecatorilor:
-De o berica, un leu poate-mi dati si mie.
I-au dat, era momentul norocos si el nu l-a ratat.

Cum să îmbeţi căpuşa

-Colegele mele zici că sunt crescute în laborator, îmi spuse  fiică-mea întorcîndu-se din parc.

-De ce?

– Nu poţi nici să te joci prin iarbă cu ele, nici nu vor să urce în copaci după dude şi cireşe.

-S-au copt dudele déjà? Întreb eu interesată.

-Da, dar încă sunt puţine coapte. Uite ce ţi-am adus!

Scoate din buzunar şi îmi întinde bucuroasă o mînă de cireşe.

-Încă nu s-au copt bine.

-Abia le-am găsit şi pe astea, că le-au rupt ţiganii pe toate. Şi caisele şi prunele, rup tot. Bine că nu ştiu de migdale. De migdale nu ştie nimeni, numai eu cu tata.

-Am văzut şi eu că vînd caise verzi în faţa blocului, chiar întreba o doamnă cît costă. Nu ştiu ce fac cu ele.

-O, mie îmi plac, vrei să-ţi aduc?

-Nu, cînd eram mică îmi plăceau şi mie, dar acum mi se strepezesc dinţii numai să mă gîndesc la ele. Am inţeles că şi prietenelor tale nu le plac.

-Cum sa nu? Ştii ce mai mancau anul trecut? Nu rămăsese nimic pe copacii de lîngă şcoală. Dar anul acesta le-au spus la televizor despre căpuşe şi nu mai îndrăzneşte nici una să calce în iarbă. Eu nu mă tem. Pe mine tata m-a învăţat cum să le scot. Cînd ne duceam cu dansul şi cu prietenul lui după ciuperci în Estonia, mereu se agăţa de noi cîte una. Tata le picura spirt, le lăsa puţin să se îmbete, pe urmă, cînd se usca alcoolul picura peste ele ulei şi peste cîtva timp mă punea pe mine să le scot cu penseta, că eu văd mai bine. Atunci ele, ameţite, nu se mai pot agaţa, deoarece labuţele alunecă prin ulei şi le scoţi foarte uşor. Sau freci puţin cu un tifon şi ele ies. Apoi dezinfectezi cu alcool. Nu inţeleg ce se agită toţi cu aceste căpuşe. Eu nici nu mă gîndesc la ele.

Îmi place s-o văd aşa curajoasă şi descurcăreată.

-Le-ai spus prietenelor tale cum să scape de căpuşe?

-Le-am spus, dar mi-au zis că trebuie să mergi neapărat la doctor, să-ţi facă vaccin. Ultima frază o evidenţiază, imitînd pe una din prietenele sale.

-Dar am reuşit totuşi s-o conving pe Maria. O să-mi sune, că vrea să-i dictez reţeta.

-Ce retetă? Nu înteleg eu.

-Reţeta cum să îmbeti căpuşa şi s-o scoţi.

Genială reţeta. Poate s-o trimit la ministerul sănătăţii?

Transport gratuit in capitala promite Silviu Prigoana

 

M-am gandit de multe ori ca ar fi o buna solutie pentru diminuarea traficului. Este evident ca aerul atat de poluat din capitala nu mai este compatibil cu sanatatea, pe termen mai indelungat – si cu viata. Dar nu m-am asteptat ca cineva din competenti sa abordeze aceasta simpla solutie, care e cea mai potrivita in conditiile date.

Eu folosesc mijloacele de transport in comun de cativa ani cu placere. E mai putin stresant decat cu automobilul, Daca ar fi gratuit mi-ar placea si mai mult.

Poate incurajati de Paleologu vor mai descaleca si altii cai-puterile. Cred ca sunt multi care inteleg situatia critica la care s-a ajuns in Bucuresti, dar nu au suficienta indrazneala, sau nu isi permit sa coboare cu picioarele pe pamant.

Ce minunat ar fi sa mergi dimineata la serviciu, si sa-i intalnesti pe inteleptii tarii, sa-I saluti, sa-I multumesti…

Exemplul acestora i-ar ajuta pe multi sa-si schimbe mentalitatea.

Oricum nu stiam cu cine sa votez, daca va insista cu promisiunea, eu sunt pentru!

Fiindca aceasta era dorinta din inima lui.

7. În timpul nopţii, Dumnezeu S-a arătat lui Solomon, şi i-a zis: „Cere ce vrei să-ţi dau.”

8. Solomon a răspuns lui Dumnezeu: „Tu ai arătat o mare bunăvoinţă tatălui meu David, şi m-ai pus să domnesc în locul lui.

9. Acum, Doamne Dumnezeule, împlinească-se făgăduinţa Ta, făcută tatălui meu David, fiindcă m-ai pus să domnesc peste un popor mare la număr ca pulberea pământului!

10. Dă-mi dar înţelepciune şi pricepere, ca să ştiu cum să mă port în fruntea acestui popor! Căci cine ar putea să judece pe poporul Tău, pe poporul acesta atât de mare?”

11. Dumnezeu a zis lui Solomon: „Fiindcă dorinţa aceasta este în inima ta, fiindcă nu ceri nici bogăţii, nici averi, nici slavă, nici moartea vrăjmaşilor tăi, nici chiar o viaţă lungă, ci ceri pentru tine înţelepciune şi pricepere ca să judeci pe poporul Meu, peste care te-am pus să domneşti,

12. Înţelepciunea şi priceperea îţi sunt date. Îţi voi da, pe deasupra, bogăţii, averi şi slavă, cum n-a mai avut niciodată nici un împărat înaintea ta, şi cum nici nu va mai avea după tine.”

(Din cartea a doua a Cronicilor)

Ole-ola

Chiar daca eram astazi in Madrid, nu aveam sa vad atat de multi spanioli adunati impreuna. Prin capitale sunt multi turisti, pe cand aici era o masa net spaniola.
Au pielea mai deschisa decat imi inchipuiam. Credeam ca sunt mai bronzati cu atat soare. Tenul deschis, sanatos contrasta bine cu parul intunecat la majoritatea.
Destul de placuti. Barbatii.
Despre femei nu mi-am facut o impresie . Am intalnit doar cateva si foarte diferite.
In intersectie s-au oprit la semafor doua autocare cu suporteri, si-au scos prin jeamuri flaguri, tricouri alb rosu, fluturau si cantau ole-ola. Le-am fluturat si eu din mana, cand m-am aliniat cu autocarul. Le-a parut bine. Si mie la fel.

Cinsteste pe tatal tau

Legea lui Dumnezeu este cuprinsa in zece porunci.

Iisus le-a rezumat in doua, care se bazeaza pe iubire.

„Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău.” Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi Prorocii.”

Cuprind legea si prorocii, dar cand vezi cu cata usurinta pe aici crestinii nostri injura de cele sfinte, parca nu ar fi de prisos sa ne mai aducem aminte  si vechiul testament :  “Sa nu iei in desert Numele Domnului, Dumnezeului tai, caci Domnul nu va lasa nepedepsit pe cel ce va lua in desert Numele Lui”.

Omul vechi din noi mai bine intelege de pedeapsa, decat de dragoste.

Nu stiu alt popor care sa injure pe creatorul sau la tot pasul. Poate de aici Ii se trage.

Ce fapta urata chiar si noi, parintii, nu o lasam nepedepsita?  Obraznicia, lipsa de cuviinta – sunt cele mai suparatoare(din experienta personala). Nu intamplator prima din poruncile care se refera la relatiile cu semenii nostril este: „Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, pentru ca să ți se lungească zilele în țara, pe care ți-o dă Domnul, Dumnezeul tău.”

Interesant, cand si de ce s-a inradacinat pe meleagurile noastre crestine aceasta meteahna?

Noi povesti din vechiul Bucuresti

“Lacrimi si ingeri”- citesc pe o cladire renovata in centrul vechi al capitalei. Incetinez pasii intrigata. Ce o mai fi si asta?

Ma apropii sa vad. E ceva, la ce ma asteptam cel mai putin, restaurant. De ce ingeri? Ce lacrimi?

Care o fi filozofia? – ingerii vegheaza – vei plati pentru tot?

Trec mai departe prin spatele bisericii sf.Antonie. Aici au amenajat un mic scuar nu demult.  La mijlocul scuarului putina animatie cu incercari muzicale.

Eu ma grabesc, asa ca imi continuu drumul, dar tot intorc capul sa vad ce se petrece si ma pomenesc dintr-o data nas in nas cu o statueta de bronz a unei tinere. In marime naturala, dar totusi spre miniatura mai mult. Ma opresc sa o studies mai bine. Ma sperie putin. Are ochii vii.

Aha, ma pricep, e din ceara, dar e imitata de parca ar fi din bronz. Sta pe un soclu mic, patrat care are un tub intr-un colt.

In spatele ei o taraba cu carti. Arunc ochii sa vad macar din fuga ce se vinde.

Ceva de-a yoghinilor. Nu ma atrage.

Simt o miscare in spate, intorc capul si vad un copil , care pune un leu in tubul de la picioarele statuetei si…

Ma sperii a doua oara, deoarece statueta invie foarte brusc, scoate din cutia, pe care o tinea in mana impietrita un chibrit lung, il aprinde si il da copilului si imediat incremeneste iar, in pozitie putin inclinata spre copil.

Nu ca as fi eu asa naiva, dar in primul rand nu ma asteptam in zi de lucru in plina strada cu trecatori grabiti la asa prezentare.

Dar si inscenarea era perfecta. Am stat nas in nas cu statueta. Nu respira, nu clipea. Poate era yoghina?

Cine stie?