Angoase si inspiratie

A mea, cea mai mica, pe la vreo doi ani mi-a infrumusetat tapetul  proastat lipit in camera ei cu o carioca neagra, cu mazgaleli groase, generoase, pe toata suprafata neacoperita de mobila, cat a ajuns ea de sus. Cand am intrebat-o de ce, mi-a spus ca noi, (adica eu cu taica-su), ne-am purtat urat cu dansa(poate o certasem pentu alta boacana, nu mai stiu), si ea era trista, ca a pictat si i-a trecut tristetea.

Apoi pe la 8-9 ani iar s-a intristat si si-a facut pe o jumatate de camera un colt cu marea, cu tot felul de pesti, scoici, barci si comori scufundate. Asta a fost la o mare tristete, caci isi dorea mult un animalut.

Au mai fost si tristeti mai mici care si-au lasat amprenta pe mobila, usi. E bine ca tristetile o gaseau deseori in fata oglinzii, astea se stergeau usor.

Acum e la un liceu de arte. Acolo ce nu-i bine-e ca trebuie sa pictezi tot timpul, nu numai la tristete.

Pazeste-ma Doamne de sustinatori…

Ma imprietenisem pe fb cu sustinatorii ANRM. Daunazi, ne comunicau ca si-au restrans activitatea pe fb ca sa participe la protestele din piata Victoriei sub drapelul cu insemnele regale. Le-am scris un comentariu pe fb:

De ce sa restrangeti activitatea, din contra mi-ar fi placut sa strigati mai tare, sa va auda mai multa lume, ca veti fi in piata sub drapelul regal.

Mereu cand initiati ceva in sustinerea monarhiei am impresia ca o faceti foarte discret, sa afle cat mai putini sustinatori. Daca nu am dreptate, imi cer iertare. Dar daca va reprosati cumva ca nu faceti suficient ca sa va faceti auziti, atunci va urez curaj si Doamne ajuta.

Mi-au sters comentariul fara sa-mi raspunda ceva. Mi-am sters si eu picioarele si am iesit.

Firul din trecut

Pe la trei anișori am intrebat-o pe mama de ce ma punea să dorm pe masuța mașinei de cusut și după tablou, adică în spațiul dintre perete și tabloul, care atîrna înclinat. Mi-a spus că nu mă lăsa să dorm pe mașina de cusut, că doar mă infăsa pe acea măsută. Dar tabloul era deasupra pătucului meu. Și eu, adormind infăsată strîns, ca să am picioarele drepte, cum se făcea pe vremuri, cumva mi se părea că dorm în acel ungher după tablou. Asta e explicația mamei, dar mie, mi se părea că dormeam acolo.

Poate datorită uimirii mamei mele, căci nu putea să-mi spună nimeni, că uneori  mă infăsa pe acea măsută, mi-a rămas în memorie amintirea..

Și incă un vis, pe care îl visam cînd eram foarte mică aproape în fiecare noapte, unul și același. Vedeam în fața mea un fel de ghem cenușiu, cam cît o minge și din el se desprindea un fir. Nu era decît la o apucatură de mană, vroiam să-l prind. Fugeam, mergeam sau zburam, nu stiu, nu era nimic în jur, doar eu și ghemul. Dar el mereu se îndepărta de mine cu aceeași viteză, cu care eu mă mișcam după el. Nu avea nimic atractiv acel ghemotoc, dar nu știu de ce alergam să-l prind noapte de noapte. Cu cît creșteam, cu atăt îl visam mai rar și pe la șase, șapte ani a dispărut. Nu l-am prins acel fir niciodată, cu toate că era foarte aproape.

Am uitat pentru mulți ani acest vis, dar de la o vreme iar mi-l amintesc și mă agasează,  că nu am făcut un efort putin mai mare să-l prind.

Eu cu mine

Insfarsit s-a instalat linistea pe pamant. Frumosul asternut alb a mai blocat miscarea si zgomotul. In pace  am ascultat slujba de sfintire a apei. In alti ani era foarte multa lume, stateam departe si nu auzeam aproape nimic. Astazi – rasfat, fara vant taios, fara imbulzeala.

Fulgii moi de zapada se asaza cuminti pe capetele noastre , rugaciunile isi fac loc treptat de la cuget spre inima, o incalzesc, eliberand-o de acumularile ordinare. Cateva clipe , doar cateva, n-am mai simtit  nimic in jurul meu, de parca m-am inaltat sus, unde nu ma mai atingea desertaciunea.  M-am simtit eliberata. A fost unul din cele mai frumoase momente din ultimii ani.

Nu demult am gasit in casa o sticluta cu aghiasma etichetata””de la sfintirea apartamentului””. Asta a fost treizeci de ani in urma. Am gustat-o. E limpede si buna. Nu am pastrat-o bineinteles pentru experimente. A ramas si s-a pierdut prin casa. Mi-am dat seama cat de putina importanta dam noi lucrurilor extraordinare.

Tara de vorbitori

“ aproape nimeni dintre cei care știu să citească, să scrie ori să scocotească nu este prea respectat. Noi suntem o țară de vorbitori; cel mai mult îi plătim pe vorbitori, cel mai mult îi admirăm pe vorbitori și astfel, copiii noștri vorbesc fără întrerupere, imitând modelul persoanelor publice de la televizor și pe profesorii de școală. Este foarte greu să mai predai chestiunile de „bază”, pentru că ele, de fapt, nu mai sunt de bază pentru societatea pe care ne-am construit-o.”
Ai putea sa juri ca e despre romani spus, dar nu e. Este un citat din “Programa ascunsă a școlarizării obligatorii” de John Taylor Gatto. Devine universal.