Eu ning


Insfarsit au ajuns si la noi primii fulgi. Ii prind pe maneca intunecata a hainei. Usori, transparenti, delicati, toti diferiti, ca un alfabet ceresc.

Imi aduc aminte o prima zapada din copilarie. Cand m-am trezit am vazut prin geam minunatia alba. Bucuria a inceput sa-mi creasca in piept. Vroiam s-o impartasesc cu cineva, dar parintii nu erau acasa. L-am trezit pe fratele meu mai mic. Am iesit cu el in pragul casei in pijamale si desculti. Schimbarea neasteptata de la un ieri gri-posomorat la feeria alba din acea dimineata m-a imbatat, nu mai stiam ce fac, am tisnit afara. Fratiorul meu, dupa mine. Am inconjurat in goana, cu tipete casa de cateva ori. Abia cand ne-au inghetat de-a binelea picioarele, am intrat in casa. Fratele flutura din cap, scuturand din carliontii aurii fulgii de zapada strigand : „Eu ning, eu ning!”
In casa fulgii se topeau repede, atunci ieseam dupa o noua portie de ninsoare. Ne-am tot alergat desculti prin zapada pana ne-a scazut euforia descoperirii.

Stravechi si mereu nou, mesajul ceresc ma emotioneaza si acum, dar nu intr-atat ca sa ies desculta in strada. Cu toate ca si peste zeci de ani nu s-a sters acea senzatie care o simte piciorul, calcand pe covorul, rece, moale, al carui model sunt doar urmele tale.

3 comentarii

  1. Senzațiile copilăriei sunt cele mai profunde ! Putem uita orice, o ecuație complicată, o sarcină de serviciu, dar ceea ce am trăit în copilărie rămâne neșters până la moarte. Poate, chiar dincolo de ea…
    Și eu îmi amintesc bucuria copilăriei, pricinuită de ninsoare, atât de deplină și curată ! Cu toții ”am nins” când eram copii ! 🙂

    Sper că fratele tău e bine acum, și păstrați legătura.

    Numai ierni freicite îți doresc, să le trăiești acum prin intermediul fiicei tale !

  2. Pingback: portretul unei zile | pluta cu paparude

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s