Ne-am distrat de minune

În Tineretului astăzi – furnicar. Niciodată nu am văzut atâţi mâncători de seminţe concomitent. Parcă au aşteptat toată iarna să iasă însfârşit la mâncat seminţe în parc. Ziceai că e concurs. Toate băncile ocupate de hamsteri sârguincioşi. În jurul fiecăruia câte o grămadă de coji.

Caut pe fiică-mea . I-am dat voie să meargă cu prietena sa, să vadă dacă s-au trezit ţestoasele.

Insuliţa, unde trăiesc ţestoasele e plină astăzi de pescari.

Mă vede şi fuge spre mine.

-Mama, pescarii aceştia au speriat toate ţestoasele, dar ne ceartă pe noi cu Adriana că le-am speriat lor toţi peştii.

-Dar tu ce mănânci? O întreb eu, văzând că rugumă ceva.

-Seminţe. Adriana m-a servit. Vrei să guşti?

-Acasă, zic eu apăsat, acasă o să le mănânci.

-Dar eu pun cojile în buzunar… Noi am făcut un mic picnic pe cei cinci lei care i-am câştigat de la tata pentru zecele la biologie.

-Acum va trebui să-i dai înapoi pentru patrul de la istorie. Tu ce notă ai luat la testul de la istorie, Adriana?, profit eu de ocazie ca să aflu dacă ceilalţi colegi s-au descurcat mai bine cu testul.

-Eu cinci.

-La ce întrebări nu ai ştiut răspunsul?

-O, mai multe. Nu am ştiut cui a dedicat Machiavelli principala sa carte, nu am ştiut de cine a fost dominată pictura flamandă din sec.XVI, care pictor s-a născut pe insula Creta şi a învăţat la Veneţia.

-Dar ai răspuns în ale cui opere s-a reflectat concepţia renascentistă în Spania? Întreabă Cristina.

-Nu, n-am răspuns.

-Nici eu. Nici n-am ştiut unde îşii avea sediul Academia paltoniciana, ofteaza Cristina.

-Platoniciană, o corectez eu, cine a fost Platon?

-Era cel mai deştept om din Atena, răspund ambele şi o zbughesc luandu-se de mâini, ca sa scape de eventuala teroare.

Normal, eu aş fi făcut la fel la doisprezece ani.

Platon, care invăţa că scopul omului nu este acumularea unui mare numar de cunoştinţe,ci dragostea de înţelepciune, oare ce ar fi spus despre această metodă papagalicească de învâţământ? Oare s-ar fi făcut el cel mai mare filozof, dacă învăţa la şcoala noastră?

Merg în urma fetelor, iar trec pe lângă rozători şi mă loveşte în cap o întrebare prostească – dacă mâncau grecii antici seminţe. Ş i încep a-mi imagina pe discipoli cu câte o pungă de seminţe. Încep să râd şi nu mă pot opri.

În schimb rozătorii încetinesc din ros şi se uită cu gurile căscate la mine.

Ne-am distrat de minune cu toţii.